Bradul inceputurilor

Călătorim prin Ţara Moţilor, acolo unde bradul se impodobeşte, de-a lungul anului şi de-a lungul vieţii, pentru a marca inceputuri şi treceri.
In Apuseni, astăzi, nu e casă de moţ in care să nu se impodobească - la fel ca oriunde in ţară - bradul de Crăciun. Dar, ne spune Sabin Cioica, un cunoscut culegător de folclor de pe Valea Arieşului - "odinioară, nu la Crăciun, ci la Anul Nou se impodobea bradul! Se puneau in el panglici tricolore şi se aşeza la plug. Mergeau cetele de flăcăi prin sat, cu plugul, cu brad impodobit!".
SIMBOLUL VIEŢII. Sabin Cioica ne atrage atenţia asupra faptului că, in satele din Apuseni, ca şi in toate satele romăne, bradul este "un simbol al vieţii". Se obişnuieşte a se impodobi in toate momentele care semnifică "inceputuri". Brad se face la botez - inceputul vieţii, la nuntă - inceputul unei familii, atunci cănd incepe a se ridica o casă, dar şi la inmormăntare, cănd e inceputul... vieţii veşnice.
"La botez, in doniţele unde se face prima scaldă, printre alte obiecte se pune şi o rămurică de brad, crezăndu-se că nou-născutul va avea o viaţă lungă şi neamul lui va fi nemuritor. Lăngă rămurica de brad se pun căteva monede (ca să fie bogat), boabe de grău (să aibă masa indestulată) ş.a.m.d".
TRICOLORUL. Incă dinainte de Marea Unire de la 1 decembrie 1918, "impodobirea brazilor ritualici a fost un prilej de a aduce tricolorul in Munţii Apuseni". Cu ocazia căsătoriei, pe Valea Arieşului se impodobeşte şi azi "steagul de nuntă", care este de fapt un vărf de brad de care sunt legate panglici tricolore. Iar "Căntecul Miresei", in Ţara Moţilor, era, in vremurile acelea tulburi pentru romăni, nici mai mult nici mai puţin decăt... "Marşul lui Avram Iancu". "Steagul de nuntă" era dus de doi "stegari", care se aflau intotdeauna in locul unde stătea mireasa. Din cănd in cănd, vărful de brad se arunca in sus, pentru ca toată lumea să ştie unde este mireasa in momentul acela.
Un alt brad ritualic este "armindenul de nuntă". "Cu trei zile inainte de nuntă, joia, era adus, intr-un car tras de vite şi mănat de «stegari», un brad falnic. Se curăţa de crengi şi de coajă şi erau lăsate doar căteva ramuri verzi, in vărf. Acolo, sus, se legau un colac şi o sticlă de «jinars». Armindenul se infigea bine in pămănt, in curtea mirilor. In ziua nunţii, cănd alaiul venea de la biserică, se juca o horă in jurul acestui brad, iar cei mai voinici dintre bărbaţi (tineri necăsătoriţi) işi demonstrau «tăria» urcănd pănă in vărful lui. Cine reuşea să ia colacul şi «jinarsul» din armindenul de nuntă era considerat, după tradiţie, bun de insurătoare". Interesant este că acest brad era lăsat in curtea mirilor pănă cănd se credea că dragostea celor doi tineri căsătoriţi a prins rod. Abia atunci se scotea, "dar nu se ardea, ci era dus la marginea unei păduri şi lăsat să-l imbrăţişeze natura", ne spune Sabin Cioica. "Cănd un ciclu se incheie, altul incepe. Şi tot cu brad, impodobit insă cu panglici negre, se marchează sfărşitul vieţii acesteia şi inceputul vieţii veşnice".
Incepănd cu botezul, continuănd cu celelalte momente esenţiale ale vieţii, bradul este străns legat de existenţa omului. Din păcate, pe măsură ce găsim "inlocuitori" pentru brad in ipostaza lui cea mai cunoscută - pomul de Crăciun - pierdem şi semnificaţiile ancestrale ale acestui arbore-frate al omului
ETIMOLOGIE DACICÃ…. Folcloristul consideră că legătura omului de la munte cu bradul "vine din adănc de istorie". Insăşi cuvăntul - "considerat a fi unul dintre cele aproximativ 150 de cuvinte ale limbii romăne care se crede că sunt de origine dacică" - prin rezistenţa lui in timp, ne vorbeşte despre perenitatea acestei relaţii. Bradul este "fratele" moţului, care i-a inchinat, i-a "trăgănat" doine de dor: "Toată lumea ştie-a cănta/ Numai nu ştie-a trăgăna/ Ca codrul şi ca badea./ Codrul zice-a bradului,/ Badea zice-a dorului..."

In Jurnalul National, Editia Speciala din 27 decembrie 2007