Cu paprika şi cu palincă

Veniţi la Balvanyos să taie porcul în februarie, maghiarii au excelat prin estetica produselor din carne. Nu erau ele chiar toate pregătite la faţa locului (cum cere regu­lamentul concursului) dar, până la urmă, au convins juriul că merită marele premiu, cu atât mai mult că erau venite şi de departe. Comuna Gádoros – Ungaria e, de altfel, în­frăţită cu Turia-Balvanyos. Într-o lume a hamburgerului, ideea de a răspunde provocării româneşti de Pomana Porcului le-a surâs maghia­ri­lor, cărora le-au cam plăcut obiceiurile noastre, de la înjunghierea animalului până la fiertul caltaboşului şi afumarea slăninii. O recunoaştea şi primarul, Prozlik Laszlo, care ne spunea că patronează, în ţara sa, un concurs asemănător celui de la Balvanyos.
Preparate originale
Ce au arătat, original, ungurii, la Balvanyos? “În primul rând, ceva care nu se face în România: la Gádoros, se taie porcul, se strânge sângele, apoi carnea se taie în bucăţi şi, cu foarte multă ceapă, se face un fel de paprikas foarte gustos”, spune Prozlik Laszlo. Atilla Daragus ne tălmăceşte şi el: “De fapt, ei când vin în România nu pun aşa de multe arome picante, ca în Un­ga­ria. Ei vin mereu cu un ceaun în care fac ceva care nu e nici tocană, nici paprika; e un fel de carne cu multă ceapă, în care nu se pune apă, ci se fierbe carnea în zeama ei, cu puţin vin”. Există o prejudecată potrivit că­reia toate preparatele care vin din Un­garia sunt foarte condimentate şi roşii; la Balvanyos am văzut însă şi calta­boşul cu orez şi ficat, fără paprika!
Mulţi români se gândesc, forţat, la schimbarea metodei de tăiere a porcului; de aici şi interesul, la Balvanyos, pentru felul în care ungurii fac asomarea. Aceştia, chiar şi înainte de a intra în Uniunea Europeană, omorau porcul prin electrocutare sau prin împuşcare. “Dar, Doamne fereşte, ţinea să precizeze primarul din Gádoros, nu pentru că cineva de la Bruxelles ar fi dat ordin să se facă aşa…”
Interculturalitate
“Concursurile acestea sunt ­importante, pentru că reunesc oameni de pretutindeni în jurul unei pasiuni comune. Ei învaţă unii de la alţii experienţe pe care le probează în comunităţile de unde vin. Am văzut, de exemplu, un ­profesor, rectorul unei universităţi din Bucureşti, care susţinea un ­dialog aprins despre producerea ­vinului cu cineva din echipa ungară. Fie şi numai faptul că oa­menii gustă unii de la alţii şi se în­treabă cum au fost făcute ­produsele înseamnă o îmbogăţire a gusturilor şi, totodată, un gest cu valoare culturală nebănuită”, mărturiseşte Kozner Imre – învăţător, Gádoros, Ungaria.