duminică, 15 martie 2009
Mierea, un aliment cu efecte miraculoase
Zeci de mânuţe întinse în aşteptarea dulcelui cadou. Zâmbete largi şi ochi strălucitori. Albinuţa Nina, strânsă bine în braţe de copiii mai mici sau mai mari, împărţea tuturor cutiuţe de 150 g de miere. Iniţiativa Asociaţiei Apicole Valea Prahovei de "a-i îndulci" pe copiii din Câmpina şi împrejurimi a stârnit entuziasm. Faţă de anul trecut, când mierea era pentru câţiva dintre prichindei o noutate absolută, de această dată Albinuţa Nina a întâlnit vechi prieteni. Această campanie în şcoli şi grădiniţe a prefaţat un eveniment devenit deja tradiţie: Târgul Mierii.
Mierea este sănătate
Desfăşurat în perioada 21-22 februarie, evenimentul a atras la Câmpina apicultori de prin mai toate regiunile ţării, aceştia dorind să promoveze mierea ca aliment, nu numai ca medicament. Trebuie ştiut că mierea este deosebit de valoroasă, aceasta având efecte revigorante, energizante şi regeneratoare. În acelaşi timp, nu se alterează, putând fi păstrată în încăperi uscate timp de mai mulţi ani, deşi apicultorii obişnuiesc să înscrie pe eticheta borcanului un termen de garanţie de un an de la data recoltării. În general, mierea moşteneşte toate caracteristicile plantei din care se obţine, transformându-se cel mai rapid în energie. Sute de borcane cu miere de diferite culori şi texturi, faguri de miere, propolis, polen, produse cosmetice pe bază de miere, echipamente pentru apicultori… Toate au fost expuse la Târgul Mierii, cei prezenţi având şansa de a gusta sortimente de miere mai rare, cum ar fi cea de brusture, de valeriană, de flori de baltă, de coriandru sau o creaţie recentă a apicultorilor: faguri de miere crescuţi în borcan...
Ca şi la ediţia precedentă, organizatorii au pregătit numeroase concursuri. Unul dintre ele – "Albinel şi Albinuţa" – i-a implicat pe elevii de la şcolile din Câmpina, aceştia răspunzând la o serie de întrebări despre apicultură. Evenimentul s-a încheiat cu un simpozion – "Criză în apicultură?", la care au participat profesionişti din domeniu.
Din flori de baltă
La concursul "Cel mai bun degustător de miere" s-au înscris oficialităţi, dar şi ziarişti. Ei au trebuit să recunoască 10 sortimente de miere, antrenându-şi astfel toate simţurile. Cea mai bună miere expusă la târg a fost declarată, de juriul de specialişti, cea de mentă şi flori de baltă. Cel care a reuşit să obţină acest sortiment de miere, deosebit de atrăgător, a fost Mihail Apostolescu, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din Valea Prahovei. "Este o miere de toamnă, recoltată prin septembrie, undeva la 70 kilometri de Tulcea. Se diferenţiază de celelalte soiuri, având un gust puţin acru şi un uşor miros de baltă. Are însă o mare fineţe, o simţi în cerul gurii...".
Prăjitură cu miere
Ingrediente: 350 g făină, 65 g unt, trei ouă, 100 ml miere, două pliculeţe zahăr vanilinat, o lingură de cafea granulată, o lămâie, un vârf de linguriţă de sare, o linguriţă de scorţişoară, 750 ml lapte dulce, un pachet cremă de vanilie din comerţ, zahăr pudră.
Preparare: Într-un bol se pun mierea, ouăle, zahărul vanilinat, scorţişoara şi sarea. Se adaugă untul topit, sucul şi coaja rasă de la o jumătate de lămâie. Se mixează, se toarnă peste făină şi se amestecă cu un tel. Se pune într-o tavă unsă cu unt şi presărată cu făină, se coace la foc potrivit, se răceşte, se taie în trei foi şi se unge fiecare cu o cremă din lapte, crema de vanilie, coaja şi sucul de lămâie şi cafeaua instant.
Luna curăţeniei… în stup
În ianuarie sau februarie, când începe să se înmoaie frigul, albinele fac primul zbor de curăţire. Stupul fiind un mediu aseptic, albinele elimină în exterior toate reziduurile, pregătind în acelaşi timp matca pentru depunerea ouălor. Prima miere va fi făcută din flori de alun şi de corn, apoi după cum vrea apicultorul, stupii fiind mutaţi dintr-un loc în altul. După doi ani de secetă, ce-şi doresc apicultorii? Să fie iarna iarnă şi vara vară. După cum o spun chiar ei, o iarnă bogată în zăpadă este urmată întotdeauna de un an bun pentru miere. Din păcate, cei din urmă au fost mai chinuiţi.
Articol semnat de Simona Chiriac
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 4 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu