Bucate de post în Apuseni

Maria Cioica din Lupşa colindă de câteva decenii satele din Munţii Apuseni, strângând – ca pe nişte pepite de aur – toate obiceiurile, tradiţiile, cutumele locului, fixându-le pentru eternitate în pagina de carte. În "Vechi reţete de bucătărie moţească” găsim referiri la o seamă de bucate de post, unele dintre ele pregătite astăzi numai de bătrânele locului.
Sâlvoiţă, tisăliţă, ciudir, cir, ciuci, răzălăi, mursă, mămăligă cu cartofi, chifteluţe de dovleac, tocană de gălbenuţi, zamă de chimion, chiftele de fasole uscată. Sunt numai câteva dintre preparatele pe care le vei întâlni în gospodăriile din Ţara Moţilor şi, mai ales, în Ţinutul Ţopilor. Maria Cioica ne vorbeşte cu pasiune despre bucatele locului. Pentru ea, gustul acestor mâncăruri simple (chiar sărăcăcioase, după standardele omului de la oraş) este mai bun decât al oricăror preparate sofisticate. Şi asta pentru că poartă în ele matricea unui neam vrednic, care a reuşit să răzbată prin vremi şi datorită felului în care şi-a adaptat alimentaţia la condiţiile grele de trai.
DIN FRUCTE. "Nimic nu se poate compara cu sâlvoiţa. Se pregătea toamna, din prune, cărora li se scoteau sâmburii şi erau puse la fiert. Fără zahăr, fără nimic, numai prunele astea, care fierbeau până se îngroşa şi se făcea un fel de dulceaţă. Cât încă nu se îngroşa de tot, fiertura asta se numea sâlvoiţă. Se mânca atunci, caldă, turnată peste pâine, sau se subţia şi se făcea o băutură răcoritoare din ea. Dulceaţa îngroşată se păstra în oale de pământ şi iarna, în zilele de post, din ea se făcea din nou sâlvoiţă. Adică se subţia cu apă clocotită, în funcţie de consistenţa dorită şi de porţiile ce se voia a se face. Se tăia pâinea în farfurie – putea fi şi pâine uscată, de-o zi, ori două - şi se turna deasupra zama asta caldă. Aşa, acrişoară, era un fel de mâncare, dar dacă-i puneai miere sau zahăr, o mâncai ca pe un dulce, la sfârşitul mesei".
Mai simplu de-atât nu cred că se poate pregăti ceva! De la Maria Cioica înţelegem că mai sunt şi alte bucate care respectă, în mare, aceeaşi metodologie de preparare. Ciudirul se pregăteşte din mere, pere şi apă. Se culeg fructele căzute din copac şi care, fiind lovite, nu se pot folosi la alte preparate. Se pun într-un vas de lemn şi se zdrobesc cu un ciocan de lemn. "Această compoziţie se pune într-un vas mai mare de lemn, de obicei în cadă «cu cep» sau în butoi cu robinet. Peste fructele zdrobite se toarnă apă şi se lasă 3-4 zile la macerat. După aceste zile, se dă drumul la cep sau robinet, luându-se într-un vas cantitatea dorită de ciudir, după care se pune iar cepul la cadă sau se închide robinetul la butoi". Se păstrează vasele cu ciudir în pivniţă, la răcoare, iar în Postul Crăciunului se toarnă peste pâine şi se mănâncă. Principii asemănătoare de preparare are şi tisăliţa (pregătită din mere, pere, prune, cireşe, vişine ş.a.)
DIN "FÅRINÅ". Alte ingrediente sunt însă folosite pentru mâncăruri precum cir, ciuci, răzălăi. Cirul se pregăteşte din făină de grâu, fiartă în apă cu sare, "până ajunge la consistenţa unui apreţel" (un sos mai gros). Se adaugă zahăr sau miere şi se toarnă de asemeni peste bucăţi de pâine. Pentru ciuci se pregăteşte un aluat mai consistent din făină de grâu, apă, zahăr şi miere. Se porţionează în bucăţi de un sfert de kilogram, din care se fac, în mâini, suluri cu diametrul de un centimetru. "Acestea la rândul lor se porţionează la distanţa de un centimetru, după care se introduc într-un vas cu apă clocotită. Se lasă la fiert circa 20 de minute, după care se adaugă zahăr sau miere, după gust. Se strecoară şi apoi se consumă calzi, de regulă în zilele de post". Pentru răzălăi, se frământă un aluat din apă, făină de grâu şi sare. Se întinde o foaie subţire ca pentru tăiţei, se lasă să se usuce puţin, apoi se rulează şi se taie în diferite forme cu cuţitul sau se dau pe răzătoare. Se mai lasă să se usuce, după care se fierb în apă cu sare, se scurg şi apoi se prăjesc în ulei. Se mănâncă fie cu zahăr, fie cu varză călită, fie cu nucă măcinată.

Mursă
Se prepară din apă, zahăr şi pâine, iar dacă se doreşte şi oţet. Se îndulceşte apa după gustul dorit şi se toarnă peste pâinea tăiată bucăţele, sau se bea cu cana, şi cu un codru de pâine. Dacă se doreşte, se adaugă în apa îndulcită şi puţin oţet. Este recomandată şi pentru pofta de mâncare.

Cafea moţească
Se prepară din coajă de pâine coaptă în cuptor, mai arsă, apă, zahăr şi, după preferinţă, lapte.
Pentru cafeaua neagră reconfortantă se pune apă la fiert, după care se pun în apă coaja de pâine, cantitatea fiind în funcţie de concentraţia dorită a cafelei. Se adaugă apoi zahărul şi se lasă să fiarbă, până la completa dizolvare a cojii. În zona Munţilor Apuseni, cafeaua astfel pregătită se consumă în zilele de post, ca mâncare, turnându-se peste pâinea tăiată în prealabil cubuleţe în farfurie. În zilele de dulce, aceste coji de pâine se dizolvă în lapte, obţinându-se astfel cafeaua cu lapte, la care se adaugă zahăr după preferinţă. Se serveşte caldă, cu pâine tăiată în farfurie, buculeţe, sau cu pâine cu unt şi dulceaţă.

În Jurnalul Naţional din 18 decembrie 2007, ediţia On-line