Meşterul de fluiere de la Muzeul Satului

Ionu’ lu Grigore, zis şi “Paganini din Sălişte”, abia ce şi-a oprit cîntecul, pe care-l auzeam estompat, printre ramurile binecuvîntate de floare ale teilor. Peste Muzeul Satului s-a lăsat liniştea. O clipă, numai, căci dintr-o curte se iţi sunet subţire de fluier. Ne-am luat după el şi-aşa am ajuns dinaintea celui care cînta. Iar doinarul s-a dovedit a ne fi cunoştinţă veche. Ne-am bucurat să-l revedem la Festivalul de “Fanfare şi tarafuri” după ce, în iarnă, la Carnavalul veneţian, îl lăsasem făcîndu-i să joace pe italienii strînşi în Piaţa Santa Fosca.
Lecţia de muzică
“Cum e, bădie Marine, cu cîntecul…?” – l-am întrebat. “D-apoi românul nu poate fără cîntec, că el a fost dintru început păstor, iar păstorul, în singurătate, a simţit nevoia să se aline cu cîntecul”… Marin al lu’ Preduşel construieşte instrumente muzicale de cînd se ştie. Fluiere, cavale, ocarine (“din lut de Korund”), cimpoaie. A şi inventat vreo două instrumente. “Observ că fiecare zonă are specificul ei. Cei din Bucovina cîntă mult cu fluiere fără dop sau cu fluiere-trişcă sau cu tilincă. Fluierele pe care le construiesc eu sînt specifice pentru zona Olteniei. Cei de la Sibiu, pe care i-am întîlnit şi eu, prin Dobrogea, în transhumanţă, au fluiere păstoreşti mai lungi, cu o rezonanţă deosebită. Şi tema cîntecelor e diferită, pentru fiecare regiune”. A umblat mult prin ţară şi ştie “dichisul” tuturor instrumentelor de suflat de pe la noi. Dar şi al celor de prin lume… “Eu umblu prin toată Europa cu un ansamblu şi am auzit şi văzut multe. Pînă şi în America de Sud am întîlnit fluiere, dar e un instrument pe care nu-l avem decît noi, românii: cavalul. Mai au şi bulgarii ceva asemănător, dar are altă grifură şi se aude cu totul altfel”.
Din instrumentele pe care le-a întîlnit în lume s-a inspirat cînd a creat “fluierul-cimpoi”. “Am fost în Bretagne, în Franţa, şi acolo cîntau unii la un instrument ca acesta. Eu l-am numit «fluier-cimpoi» pentru că, deşi-i tot fluier, scoate un sunet ca de cimpoi”. Tigva, “construită” dintr-un soi de dovleac care poartă chiar acest nume, “un fruct care creşte la ţară, pe glie”, este una dintre creaţiile care-i sînt foarte dragi. “În nordul Olteniei îi zice «tugă», în sud – «tîv». Pe vremuri, ţăranii o foloseau la scos vinul din butoi. Eu i-am ataşat un fluier şi am făcut-o să cînte”.
Brînza baciului Ion
Ei, iar dacă avem fluiere, atunci putem merge să le cîntăm… mioarelor. Poate nu ştim noi cîntecul, dar baciul Ion Istrate din Fundata cu siguranţă îl ştie. “Cum se face, baciule, brînza?”, îl întrebăm cînd ne iese în cale, pe-o altă alee din Muzeul Satului. “Apoi, iaca, se mulge oaia, se încălzeşte laptele, se adună caşul, se rupe de trei ori, se înveleşte în sidilă şi se pune la presat. După 4-5 ore, se scoate din sidilă şi se pune la uscat, o zi. Apoi se ia un buduroi tot din coajă de brad şi se pune la presă. 12-13 zile (sau 10-11, dacă-i mai cald), stă la dospit. Apoi îl probăm. Cînd e moale, e gata de dat prin maşină. Se amestecă apoi cu sare şi se pune în burduf sau în coajă de brad”.

Saramură de crapalău ca la “Rossetya”
Ingrediente: 250 g crap, 100 g roşii, 20 g ardei gras, 20 g ceapă, o bucată de ardei iute, 10 g usturoi, sare, piper, boia iute după gust.
Preparare: Crapul, curăţat de maţe şi de solzi, spălat şi zvîntat, se porţionează şi se pune pe jar, împreună cu ceapa, ardeiul gras, ciuşca (ardeiul iute) şi roşiile. Separat, pe pirostrii, se pune un ceaun cu apă, să fiarbă. După ce s-au copt ceapa şi ardeiul gras, se taie “ca pentru raţe” şi se adaugă în apă clocotită, laolaltă cu roşia şi ciuşca. Se adaugă sare, usturoi, bucăţile de crap, piper şi boia pişcătoare. Se lasă să clocotească timp de cinci minute. Se serveşte cu mămăligă vîrtoasă, de se taie cu aţa.

Cîrnaţi de casă
Ingrediente: carne de porc, maţe de porc, sare, piper, usturoi, boia de ardei.
Preparare: După ce se taie porcul se alege carne potrivit de grasă, se dă prin maşina de tocat sau se toacă cu satîrul. Se amestecă bine cu condimente, sare, piper, boia de ardei şi usturoi. Separat, se spală şi se curăţă maţele de porc, după care se introduce carnea tocată şi se formează cîrnaţii, care trebuie să aibă lungimea de 35-45 cm. Cînd sînt gata se pun pe beţe de lemn şi se introduc în afumători. Aici se ţin timp de 4-5 zile, alternativ cu aerisirea, la fum rece din rumeguş de fag.

Bunătăţi de Lăpuşel
“De-a lungul timpului am participat la mai multe tîrguri şi expoziţii din ţară şi din străinătate. Am fost la Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român, la Tîrgul de pîine, iar în perioada 18-27 ianuarie am participat la Marele Tîrg de la Berlin – «Săptămîna Verde». Sîntem colaboratori ai organizaţiei internaţionale Slow-Food, organizaţie ce promovează produsele tradiţionale şi ecologice”, ne-a declarat Ion Tătăran, din Lăpuşel, Maramureş.

In Jurnalul National, Jurnalul de Bucatarie din 18 iunie 2008