Amiezile inceputului de septembrie, abia scuturate de un vanticel, starnesc rostogolul delicioaselor amintiri cu o fabuloasa friptura de purcel, tologita in sos de bere si aromata cu frunze de telina.
Pentru inceput ai nevoie de o bucata mai mare de carne de purcel - spata, de preferinta, dar e bun si un muschiulet ori carnita de la pulpa. Carnea se portioneaza, se sareaza, se pipereaza si - de la mama Anisoara "zicere" - se presara cu pulbere de frunza de telina "uscata la umbra, sa ramana verde si parfumata tot anul". Asa se lasa vreo cateva minute, "la odihna", cat sa patrunda mirodeniile in sucul carnii si viceversa. Timp in care se pune untdelemnul la incins. Se perpelesc apoi bucatile de carne la foc mijlociu, intorcandu-le pe o parte si pe alta, pana prind crusta.
BEREA.
Cand carnea e gata, se adauga o ceapa taiata marunt. De acum incolo, reteta poarta amprenta usor de recunoscut a "mamei Anisoara de la Azuga". Fiindca in tigaie se pun apoi, rand pe rand, dupa ce le-ai taiat in bucati potrivite, toate bunatatile ce urmeaza: doi sau trei castraveti murati, cativa bureti de padure (la vremea asta sunt din belsug manatarci, si hribi, si ghebe, dar si urechiuse ori galbiori, vinecioare ori panisoare), o mana de pastai de fasole. Se presara deasupra putina faina si se lasa asa cat sa se rumeneasca. Si atunci..., atunci se stinge cu bere. O cana intreaga de bere proaspata, spumoasa ca o horbota de mireasa, ale carei culori stralucind in tonuri de miere si aur te fac sa te intrebi, inainte de a rasturna licoarea in cratita, daca nu ar fi mai bine sa o sorbi tu pe cea dintai si abia cu a doua sa stingi "setea" carnitei de purcel.
SOSUL. In vremea asta, intr-un alt vas se pregateste un sos simplu pentru fripturi, din cateva linguri de sos de rosii, un paharut de vin alb, o lingura de ulei, cimbru si busuioc, o foaie de dafin, un catel de usturoi tocat maruntel. Sosul acesta, dupa ce a dat si el intr-un clocot, se rastoarna in cratita o data cu o jumatate de cana de smantana, dupa care cu lingura de lemn se amesteca incet, pana ce se omogenizeaza si scade cat trebuie.
"Dupa ce se opreste focul si cratita se trage deoparte de pe plita", imi spune mama Anisoara, "mai ai de facut un singur lucru inainte de a duce bucatele dinaintea mesenilor: sa presari din belsug telina verde, proaspata..."
In Jurnalul National din 9 septembrie 2004
Se afișează postările cu eticheta judetul Prahova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta judetul Prahova. Afișați toate postările
marți, 10 martie 2009
miercuri, 2 aprilie 2008
Călători printre ceaune cu arome ademenitoare
Deşi vântul bătea cu putere, împrăştiind în toate părţile fumul şi cenuşa grătarelor şi a plitelor înroşite, vizitatorii se încăpăţânau să rămână ferm pe poziţii. Adunaţi în jurul echipelor, cu nasurile fremătând de atâtea arome, care mai de care mai ademenitoare, aşteptau cu toţii iminenta încheiere a concursului. Farfuriile şi platourile începeau deja să arate ca de sărbătoare. Şi, mai ales, oricine putea să deguste din preparatele care, până nu demult, sfârâiseră sau bolborosiră deasupra focului. Cât despre concurenţi, cu toţii au încercat să demonstreze că ei sunt cei care merită cu adevărat premiile. Reţetele au fost alese cu multă grijă cu ceva timp înainte, cu speranţa că nici un alt concurent nu va mai pregăti aşa ceva. Profesionişti sau amatori, şi-au luat rolul în serios şi au mizat fie pe preparate tradiţionale, fie au apelat la bucătăria internaţională şi fusion, iar cei mai îndrăzneţi au vrut să fie cu totul originali şi au creat combinaţii cu totul inedite de ingrediente.
Dar s-o luăm pe rând…
În pas cu tradiţia sau nu?
Echipa Ocolului Silvic din Predeal a fost printre primele echipe care şi-au luat spaţiul în primire şi şi-au instalat ustensilele. Prin faţa lor s-au perindat şi primii vizitatori, atraşi de murăturile, zacuştele şi colacii, ce aveau să fie gustaţi, “pe gratis”, dar abia la sfârşit. Robert Voinea, participant pentru prima dată la concurs, ne-a detaliat reţetele pe care le-a pregătit. Mai întâi tochitura haiducească de miel. Care îi este meşteşugul? Carnea de miel se pune la fezandat, timp de trei-patru zile, într-un baiţ din cimbru, mărar, bere şi ulei. Se călesc legumele (ardei, ceapă, morcov şi usturoi), se prăjeşte carnea de miel, apoi se adaugă suc de roşii şi pătrunjel. Se serveşte cu mămăliguţă, dar nici murăturile nu sunt de lepădat.
Cu specific vânătoresc
Domnul Bartolomei, bucătar la o pensiune din Buşteni, a pregătit preparate cu specific vânătoresc. Frigărui asortate de mistreţ, condimentate, frigărui asortate de mistreţ şi căprioară, frigărui de fazan cu bacon şi cârnăciori vânătoreşti. Pentru medalionul de căprioară, muşchiul porţionat se bate, se condimentează, se trece prin făină şi se prăjeşte în ulei. Se toarnă puţină apă în ulei şi se lasă să fiarbă în continuare. Separat se pot face crutoane din feliuţe de măr date prin sos bechamel. Acest preparat se serveşte cu cartofi ţărăneşti, cu o garnitură de măr copt, cu piure de castane sau măr copt cu mujdei.
Somonul marinat, copt pe scândurele de brad la grătar, cu garnitură de sparanghel şi legume la grătar, stropite cu sos aceto balsamic a fost specialitatea bucătarului Ion Florescu din Predeal. Scândurelele de brad nu au fost alese la întâmplare, căci de la ele carnea de somon a împrumutat o aromă de pădure. Un alt preparat deosebit a fost pieptul de pui umplut cu file de cerb marinat şi sos de curry.
Legenda spune că demult, haiducii aflaţi în pribegie în codrii umbroşi, au descoperit o metodă ingenioasă prin care se putea găti fără prea mare bătaie de cap şi fără ca să prindă cineva de veste. Se proceda în felul următor: se lua mielul, cu tot cu blană, se învelea în lut, apoi se punea într-o groapă cu jar. Se astupa groapa bine, iar, după câteva ore, lutul crăpa şi dezvelea carnea cea coaptă. Şi astfel masa era servită! Roman Ilie a testat priceperea haiducilor. A umplut mielul cu o compoziţie ca de drob şi l-a lăsat să se coacă, ascuns privirilor. Se potriveşte de minune cu o garnitură de murături asortate sau mujdei cu iaurt şi smântână.
Amatori în bucătărie
O echipă de amatori, doi români şi un japonez, a pregătit o reţetă al cărei nume spune totul: bulz românesc cu pastramă, trufe şi frişcă de usturoi. Răzvan Cruceanu ne-a dezvăluit reţeta. Se face mai întâi o mămăligă cu lapte, foarte bine amestecată, şi se adaugă apoi trufe, caş proaspăt şi ulei de trufe. Pe un platou se aşază bulzul, alături pastrama prăjită la grătar şi se ornează cu frişcă amestecată cu usturoi dat pe o răzătoare specială. Cel de-al doilea preparat a fost un muşchi de vită la grătar cu garnitură de ciuperci, brânză Roquefort şi un sos special inventat chiar de el, strălucitor şi care stă în farfurie exact aşa cum l-ai pus. Echipa Omega 3 (formată din Florin, Claudiu şi Adina), participantă la toate cele patru probe, a ales reţetele astfel încât să fie cu totul diferite faţă de ceea ce pregătesc ceilalţi. Risotto cu fructe de mare la ceaun, peşte în crustă de sare copt pe plită, mix de fructe de mare şi peşte la grătar, iar ca desert – prune în sos dulce de vin.
Ca la Cluj
Ce a pregătit echipa din Cluj, printre ai cărei membri se numără Urogdi Csaba şi Rareş Gordea? Tocăniţă de vânat á la Cluj, doradă la grătar şi frigărui de peşte la plită. Pentru tocăniţă s-a folosit carne de cerb, muşchi de mistreţ, roşii proaspete, mult vin roşu, ciuperci de pădure şi fasole mexicană cu boabe mari, roşii. Desertul, pregătit pe plită, era format dintr-un blat de ciocolată, în cea mai mare parte, cu alune prăjite. Peste el se adaugă un sos obţinut din mascarpone amestecat cu ricotta, mentă şi puţin zahăr. Important este să se creeze o armonie între gustul de mentă şi cel de ciocolată. Deasupra se toarnă un sos din fructe de pădure.
Peşte în viţă
Cristian Asandului ne-a mărturisit cum se pregăteşte această reţetă la Rădăuţi. Se ia un păstrăv de circa 250-300 g, se curăţă, se eviscerează, se presară sare şi se toarnă puţin suc de lămâie. Se umple cu mere şi se înveleşte foarte bine în frunze de viţă-de-vie, unse cu unt. Se prăjeşte pe grătar, pe toate părţile, apoi se îndepărtează frunzele şi se serveşte cu mujdei şi mămăliguţă. Este bine ca frunzele de viţă să fie opărite înainte, sau murate.
Articol de Simona Chiriac
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 12 martie 2008
Dar s-o luăm pe rând…
În pas cu tradiţia sau nu?
Echipa Ocolului Silvic din Predeal a fost printre primele echipe care şi-au luat spaţiul în primire şi şi-au instalat ustensilele. Prin faţa lor s-au perindat şi primii vizitatori, atraşi de murăturile, zacuştele şi colacii, ce aveau să fie gustaţi, “pe gratis”, dar abia la sfârşit. Robert Voinea, participant pentru prima dată la concurs, ne-a detaliat reţetele pe care le-a pregătit. Mai întâi tochitura haiducească de miel. Care îi este meşteşugul? Carnea de miel se pune la fezandat, timp de trei-patru zile, într-un baiţ din cimbru, mărar, bere şi ulei. Se călesc legumele (ardei, ceapă, morcov şi usturoi), se prăjeşte carnea de miel, apoi se adaugă suc de roşii şi pătrunjel. Se serveşte cu mămăliguţă, dar nici murăturile nu sunt de lepădat.
Cu specific vânătoresc
Domnul Bartolomei, bucătar la o pensiune din Buşteni, a pregătit preparate cu specific vânătoresc. Frigărui asortate de mistreţ, condimentate, frigărui asortate de mistreţ şi căprioară, frigărui de fazan cu bacon şi cârnăciori vânătoreşti. Pentru medalionul de căprioară, muşchiul porţionat se bate, se condimentează, se trece prin făină şi se prăjeşte în ulei. Se toarnă puţină apă în ulei şi se lasă să fiarbă în continuare. Separat se pot face crutoane din feliuţe de măr date prin sos bechamel. Acest preparat se serveşte cu cartofi ţărăneşti, cu o garnitură de măr copt, cu piure de castane sau măr copt cu mujdei.
Somonul marinat, copt pe scândurele de brad la grătar, cu garnitură de sparanghel şi legume la grătar, stropite cu sos aceto balsamic a fost specialitatea bucătarului Ion Florescu din Predeal. Scândurelele de brad nu au fost alese la întâmplare, căci de la ele carnea de somon a împrumutat o aromă de pădure. Un alt preparat deosebit a fost pieptul de pui umplut cu file de cerb marinat şi sos de curry.
Legenda spune că demult, haiducii aflaţi în pribegie în codrii umbroşi, au descoperit o metodă ingenioasă prin care se putea găti fără prea mare bătaie de cap şi fără ca să prindă cineva de veste. Se proceda în felul următor: se lua mielul, cu tot cu blană, se învelea în lut, apoi se punea într-o groapă cu jar. Se astupa groapa bine, iar, după câteva ore, lutul crăpa şi dezvelea carnea cea coaptă. Şi astfel masa era servită! Roman Ilie a testat priceperea haiducilor. A umplut mielul cu o compoziţie ca de drob şi l-a lăsat să se coacă, ascuns privirilor. Se potriveşte de minune cu o garnitură de murături asortate sau mujdei cu iaurt şi smântână.
Amatori în bucătărie
O echipă de amatori, doi români şi un japonez, a pregătit o reţetă al cărei nume spune totul: bulz românesc cu pastramă, trufe şi frişcă de usturoi. Răzvan Cruceanu ne-a dezvăluit reţeta. Se face mai întâi o mămăligă cu lapte, foarte bine amestecată, şi se adaugă apoi trufe, caş proaspăt şi ulei de trufe. Pe un platou se aşază bulzul, alături pastrama prăjită la grătar şi se ornează cu frişcă amestecată cu usturoi dat pe o răzătoare specială. Cel de-al doilea preparat a fost un muşchi de vită la grătar cu garnitură de ciuperci, brânză Roquefort şi un sos special inventat chiar de el, strălucitor şi care stă în farfurie exact aşa cum l-ai pus. Echipa Omega 3 (formată din Florin, Claudiu şi Adina), participantă la toate cele patru probe, a ales reţetele astfel încât să fie cu totul diferite faţă de ceea ce pregătesc ceilalţi. Risotto cu fructe de mare la ceaun, peşte în crustă de sare copt pe plită, mix de fructe de mare şi peşte la grătar, iar ca desert – prune în sos dulce de vin.
Ca la Cluj
Ce a pregătit echipa din Cluj, printre ai cărei membri se numără Urogdi Csaba şi Rareş Gordea? Tocăniţă de vânat á la Cluj, doradă la grătar şi frigărui de peşte la plită. Pentru tocăniţă s-a folosit carne de cerb, muşchi de mistreţ, roşii proaspete, mult vin roşu, ciuperci de pădure şi fasole mexicană cu boabe mari, roşii. Desertul, pregătit pe plită, era format dintr-un blat de ciocolată, în cea mai mare parte, cu alune prăjite. Peste el se adaugă un sos obţinut din mascarpone amestecat cu ricotta, mentă şi puţin zahăr. Important este să se creeze o armonie între gustul de mentă şi cel de ciocolată. Deasupra se toarnă un sos din fructe de pădure.
Peşte în viţă
Cristian Asandului ne-a mărturisit cum se pregăteşte această reţetă la Rădăuţi. Se ia un păstrăv de circa 250-300 g, se curăţă, se eviscerează, se presară sare şi se toarnă puţin suc de lămâie. Se umple cu mere şi se înveleşte foarte bine în frunze de viţă-de-vie, unse cu unt. Se prăjeşte pe grătar, pe toate părţile, apoi se îndepărtează frunzele şi se serveşte cu mujdei şi mămăliguţă. Este bine ca frunzele de viţă să fie opărite înainte, sau murate.
Articol de Simona Chiriac
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 12 martie 2008
miercuri, 19 decembrie 2007
Obiecte de contemplatie
COLECTII CULINARE
"Cand imi place un obiect, il cumpar. Apoi, il las in asteptare. Il contemplu, il sterg de praf… Dupa ce m-am imprietenit cu el, ii caut un loc in casa. Daca e un obiect mic, dupa un timp, ma intreb «unde l-am pus»? Sper sa ma pot opri candva, pentru ca am facut din camere un depozit.
Lucrurile se sufoca intre ele." Cuvintele acestea vin de la un colectionar. Alin Ciupala a fost, 43 de ani, muzeograf la Doftana si la Castelul Peles. Acum, s-a retras in linistea casei sale din Campina, contemplandu-si colectia de raritati. "«Nu, nu sunt un colectionar» – ma corecteaza el in timp ce urcam scarile interioare ale muzeului sui generis – strang doar obiecte care creeaza o ambianta.
Cele mai multe sunt «relicve din vremuri frumoase»." Pentru Alin Ciupala, "vremurile frumoase" inseamna, obligatoriu, sfarsitul secolului al XIX-lea – inceputul secolului al XX-lea si perioada interbelica. Carti cu valoare bibliofila, scrisori, fotografii, tablouri, arme, vesela si mobilier – aranjate in cele cateva camere dupa o formula numai de el stiuta. Atrag atentia farfuriile cu portretele regilor si reginelor Romaniei, care, prin traditie, se dadeau de Mosi. Multi oameni din Sinaia mai pastreaza aceste farfurii, cu toate ca unii, in perioada comunista, de teama persecutiilor, le-au aruncat… Pe un bufet florentin sunt asezate servicii si platouri pentru ocazii, portelanuri cu stampila manufacturilor Meissen si Rosenthal ori unicate pictate de artistul englez Talbot. Intr-o camera, la etaj, facem cunostinta cu colectia de piulite si recipiente pentru mirodenii. Ne intriga formele ciudate ale unor ustensile de bucatarie folosite pentru a servi sosurile si friptura. Focalizam pe un foarfece Solingen, aparent banal, asemanator cu cel pentru vita-de-vie, dar care se dovedeste a fi instrumentul ideal pentru taierea oaselor si a fileului. Inele pentru servetelele de masa, recipiente din portelan fin japonez "coaja de ou", argintarie "art nouveau" semnata Kristof – argintarul oficial al Casei Regale, vase corespunzatoare felurilor de mancare, conform regulilor de protocol din "vremurile frumoase" ale colectionarului Ciupala…
"MUZEUL". Peretii casei din Campina au fost tapetati cu tapiserii si goblenuri, arme de vanatoare si sabii de parada, tablouri rarisime. Pe unul din aceste tablouri, care a apartinut unui print Sturza, ajuns profesor la Campina prin anii ’50, ramarul scrie pe verso: "Tovarasului Sturza, de inramat cu materialul clientului, 3 acuarele"… Cu un aer sentimental, colectionarul ne arata o scrisoare de acum 100 de ani semnata de Petre Moise Mandaianu, bunicul sau: "Cand a cazut prizonier la nemti, ii trimitea bunicii mele scrisori care veneau intr-un plic francat cu stampila lagarului… Iata si textul: «Draga Ioana, sa-mi trimeti un pachet de 5 kg, ata de cusut bocancii, pesmeti, salam si sa te duci la nenea Gheorghe sa-ti dea cateva pachete de tutun negru.» Bunicul nu fuma, dar in lagar schimba tutunul pe paine…". Alin Ciupala impacheteaza scrisoarea, o pune alaturi de alte documente ingalbenite de timp, se indreapta spre latura camerei in care sad mai multe vase de bucatarie din perioda Culturii Cucuteni, le examineaza pe rand, patern, si apoi le pune la loc, cu infinita grija. "Romanii nu au simtul valorii si nu sunt pastratori. Cum apare ceva nou, se leapada de obiectele care le-au slujit o viata. Dar poate ca tocmai de aceea exista colectii si colectionari: ca sa redea, din cand in cand, memoria unui timp irepetabil…" Alin Ciupala ne priveste bland si intelegem ca vizita la "Muzeul sau" din Campina s-a terminat.
Tacamuri neobisnuite
"Casa in care stau are 100 de ani. E si varsta medie a obiectelor care ma inconjoara: aceste vase care ne par acum ciudate aveau, candva, farmecul si stralucirea lor. Astazi, nu se mai serveste la masa asa cum se facea la Curtea Regala, iar unele ustensile sunt de-a dreptul necunoscute. Cum e si foarfecele acesta pe care il manuia capul familiei, taind portiile la masa. Cand l-am cumparat nimeni nu stia la ce se poate folosi. Am fost sfatuit sa tai via cu el… Tot asa, cu polonicele pentru sosuri: lumea parca nu mai vrea sa traiasca pe gust, isi simplifica viata si uita de vremurile frumoase."
Colectia neterminata
"Am lucrat 25 de ani la Muzeul Doftana. Pe atunci, explicatiile despre fosta inchisoare se dadeau de activisti de partid si tot ce am putut dobandi in anii aceia a fost convingerea de monarhist. Faptul ca mi-am inceput cariera intr-un muzeu comunist a dat valoare mai mare intalnirii mele cu Pelesul. Raman nemangaiat de faptul ca un obiectiv cultural cum este castelul cantacuzin de la Floresti – Prahova continua sa se degradeze sub ochii nostri. Imi aduc aminte mereu de el atunci cand privesc autoportretul pictoritei Gabriela Eugenia Radu din Floresti, enigmatica tresarire de viata printre ruine."
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie, 6 iulie 2005
"Cand imi place un obiect, il cumpar. Apoi, il las in asteptare. Il contemplu, il sterg de praf… Dupa ce m-am imprietenit cu el, ii caut un loc in casa. Daca e un obiect mic, dupa un timp, ma intreb «unde l-am pus»? Sper sa ma pot opri candva, pentru ca am facut din camere un depozit.
Lucrurile se sufoca intre ele." Cuvintele acestea vin de la un colectionar. Alin Ciupala a fost, 43 de ani, muzeograf la Doftana si la Castelul Peles. Acum, s-a retras in linistea casei sale din Campina, contemplandu-si colectia de raritati. "«Nu, nu sunt un colectionar» – ma corecteaza el in timp ce urcam scarile interioare ale muzeului sui generis – strang doar obiecte care creeaza o ambianta.
Cele mai multe sunt «relicve din vremuri frumoase»." Pentru Alin Ciupala, "vremurile frumoase" inseamna, obligatoriu, sfarsitul secolului al XIX-lea – inceputul secolului al XX-lea si perioada interbelica. Carti cu valoare bibliofila, scrisori, fotografii, tablouri, arme, vesela si mobilier – aranjate in cele cateva camere dupa o formula numai de el stiuta. Atrag atentia farfuriile cu portretele regilor si reginelor Romaniei, care, prin traditie, se dadeau de Mosi. Multi oameni din Sinaia mai pastreaza aceste farfurii, cu toate ca unii, in perioada comunista, de teama persecutiilor, le-au aruncat… Pe un bufet florentin sunt asezate servicii si platouri pentru ocazii, portelanuri cu stampila manufacturilor Meissen si Rosenthal ori unicate pictate de artistul englez Talbot. Intr-o camera, la etaj, facem cunostinta cu colectia de piulite si recipiente pentru mirodenii. Ne intriga formele ciudate ale unor ustensile de bucatarie folosite pentru a servi sosurile si friptura. Focalizam pe un foarfece Solingen, aparent banal, asemanator cu cel pentru vita-de-vie, dar care se dovedeste a fi instrumentul ideal pentru taierea oaselor si a fileului. Inele pentru servetelele de masa, recipiente din portelan fin japonez "coaja de ou", argintarie "art nouveau" semnata Kristof – argintarul oficial al Casei Regale, vase corespunzatoare felurilor de mancare, conform regulilor de protocol din "vremurile frumoase" ale colectionarului Ciupala…
"MUZEUL". Peretii casei din Campina au fost tapetati cu tapiserii si goblenuri, arme de vanatoare si sabii de parada, tablouri rarisime. Pe unul din aceste tablouri, care a apartinut unui print Sturza, ajuns profesor la Campina prin anii ’50, ramarul scrie pe verso: "Tovarasului Sturza, de inramat cu materialul clientului, 3 acuarele"… Cu un aer sentimental, colectionarul ne arata o scrisoare de acum 100 de ani semnata de Petre Moise Mandaianu, bunicul sau: "Cand a cazut prizonier la nemti, ii trimitea bunicii mele scrisori care veneau intr-un plic francat cu stampila lagarului… Iata si textul: «Draga Ioana, sa-mi trimeti un pachet de 5 kg, ata de cusut bocancii, pesmeti, salam si sa te duci la nenea Gheorghe sa-ti dea cateva pachete de tutun negru.» Bunicul nu fuma, dar in lagar schimba tutunul pe paine…". Alin Ciupala impacheteaza scrisoarea, o pune alaturi de alte documente ingalbenite de timp, se indreapta spre latura camerei in care sad mai multe vase de bucatarie din perioda Culturii Cucuteni, le examineaza pe rand, patern, si apoi le pune la loc, cu infinita grija. "Romanii nu au simtul valorii si nu sunt pastratori. Cum apare ceva nou, se leapada de obiectele care le-au slujit o viata. Dar poate ca tocmai de aceea exista colectii si colectionari: ca sa redea, din cand in cand, memoria unui timp irepetabil…" Alin Ciupala ne priveste bland si intelegem ca vizita la "Muzeul sau" din Campina s-a terminat.
Tacamuri neobisnuite
"Casa in care stau are 100 de ani. E si varsta medie a obiectelor care ma inconjoara: aceste vase care ne par acum ciudate aveau, candva, farmecul si stralucirea lor. Astazi, nu se mai serveste la masa asa cum se facea la Curtea Regala, iar unele ustensile sunt de-a dreptul necunoscute. Cum e si foarfecele acesta pe care il manuia capul familiei, taind portiile la masa. Cand l-am cumparat nimeni nu stia la ce se poate folosi. Am fost sfatuit sa tai via cu el… Tot asa, cu polonicele pentru sosuri: lumea parca nu mai vrea sa traiasca pe gust, isi simplifica viata si uita de vremurile frumoase."
Colectia neterminata
"Am lucrat 25 de ani la Muzeul Doftana. Pe atunci, explicatiile despre fosta inchisoare se dadeau de activisti de partid si tot ce am putut dobandi in anii aceia a fost convingerea de monarhist. Faptul ca mi-am inceput cariera intr-un muzeu comunist a dat valoare mai mare intalnirii mele cu Pelesul. Raman nemangaiat de faptul ca un obiectiv cultural cum este castelul cantacuzin de la Floresti – Prahova continua sa se degradeze sub ochii nostri. Imi aduc aminte mereu de el atunci cand privesc autoportretul pictoritei Gabriela Eugenia Radu din Floresti, enigmatica tresarire de viata printre ruine."
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie, 6 iulie 2005
Abonați-vă la:
Postări (Atom)