In orasul fierbinte, sub o umbra subtire cat sa stea un om in picioare, o batrana imbie trecatorii cu mere.
Mere santiliesti. Verzi, acrisoare doar cat sa-ti aduca apa in gura. Cu coaja lucioasa si neteda, sa alunece dintele-ntai si a doua oara sa musti mai zdravan, cu ochii pe jumatate inchisi de amintirea unei alte zile, din copilarie. Erau Mosii de Santilie. Femeile ce aveau a pomeni copii morti fara de veste, chemau in ograda fetite si baieti, sa scuture marul de ale carui fructe nimeni nu se atinsese in anul acela. Copiii toti din vecini intrau atunci in curtea noastra si sub marul santiliesc se facea covor de fructe verzi si parfumate. Mancam cu totii pana ni se strepezeau dintii. Apoi, cu sanul camesii plin de fructe, purtand in mani colacii impartiti de bunica si lumanarile aprinse, se duceau pe ulita in sus, fiecare pe la casa lui. Noi, cei din batatura, ramaneam sa pregatim impreuna dulcele ispititor al zilei de Sfantul Ilie: placinta cu mere santiliesti. Bunica facea mai intai aluatul: faina, apa rece si sare. Il batea mult, pana se imblanzea sub mana si se modela ca o bucata de lut. Apoi aducea unt proaspat, pe care-l invelea ca pe un prunc, in aluat. O data, si inca o data... pana cand erau una. In timpul asta, noi, cei mici, luam grija merelor. Le spalam in apa rece, le curatam, le dam pe razatoare. Dar nu ca pe merele domnesti, toamna, pe partea cu dinti marunti, ci pe cea cu o singura crestatura, de le faceam felii subtiri-subtiri. Bunica turna zahar peste ele si, pana sa se topeasca, luam fara stirea ei cate o felie, zdrobind-o usor cu limba de cerul gurii si lasand-o sa alunce pe langa omusor, cu toata dulceata ei. Curand, o parte din aluat sta intinsa cuminte in tava impinsa in cuptorul cald. Coapta pe jumatate, pe ea se tavaleau merele imbaiate in zahar. Mainile bunicii asezau, ca invelinta, restul aluatului, peste ele. Apoi, firesc, degetele impreunate ale dreptei faceau semnul crucii....
Dinaintea batranei care vinde mere vreau sa cumpar. Si imi aduc aminte ca bunica imi spunea ca femeile mature nu au voie sa manance din mere pana la Sfantul Ilie. Mai sunt ceva zile pana atunci. Dar cumpar merele toate...
In Jurnalul National din 17 iulie 2004
luni, 9 martie 2009
Pui la ceaun
Pui la cuptor, la sticla, prajit, fiert, cu smantana, cu mujdei, cu... Cine nu stie macar o reteta de pui? Chiar si cea care spune asa: "pui morcov, pui ceapa, pui ce pui, si ti-a iesit supa de (ce) pui...".
... Si dintre toate imi aduce apa in gura reteta de pui la ceaun a matusii Floarea, matusa si pui ce ne iesisera in cale intr-o zi de vara si de sfarseala (de drum, de foame, de caldura), cand porniseram "in documentare" prin satele din stanga Siretului. Pamant sarac. Crapat de arsita. Si fantanile se retrasesera in adancuri. Oprim inaintarea bezmetica a masinii langa niste "acareturi" ca vai de capul lor. De dupa usa pe jumatate pravalita ne iese in intampinare o femeie. Nea Omul, stapanul locului (nu-i stiu numele, dar mare pomana avea sa faca sufletelor noastre), ii spune scurt cateva vorbe si ea zice doar atat: "D’apoi, ca doar ce pregateam de-ale gurii... Intrati in dos, la umbra".
PUIUL. "In dos" nu-mi suna prea bine, dar ocolim casa si incaperea din spate - prin care intram pe o usa teapana, de asta data - , e curata si racoroasa. Neinvinsa de caldura, trec in odaia din fata, unde matusa Floarea (numele ei, iata, il stiu) punea sa faca "de-ale gurii". Bucate neaose. Pui la ceaun. Asa ceva nu vazusem! In ditamai ceaunul, matusa Floarea pusese sa fiarba untura. Puiul, grijit dinainte, cu pielea rosa de la boia, statea cuminte intr-un castron de lut. Si alte mirozne veneau dinspre el: piper, cimbru, cate un gra unte de sare lucea in soare. Cand untura sfaraie, o vad ca ia puiul cel frumos gatit si-l zvarle inauntru. Fara alte vorbe. Acolo l-a fiert - sa-i fie iertate pacatele - juma' de ceas.
OSPETIE. Intre timp, dincolo, in incaperea "din dos", se intinsese masa. Servete de in. Strachini de lut. Cas dulce, ceapa si pane neagra. Si vin ros-negru. Eu "muncesc" mamaliga, cu melesteul, indemanare deprinsa de la bunica. Intre timp, e curatat usturoiul. Sare, ulei - invart la el, ca la maioneza. La urma, torn putin otet si o cana de smantana. Puiul sta tantos pe un platou - concesie facuta vaselor de lut - mandrindu-se cu haina lui cea noua, crocanta. Matusa Floarea il aduce pe sus, ca purcelul de lapte, la nunta. Eu, in urma-i, ucenic tanjind la gloria ei, aduc bulgarele de soare al mamaligii si usturoiul smantanos. In castronul de cas mai e o felie numai. Nea Omul se intoarce razand spre mine: "D'apoi, hai si tu fata, de mananca...".
In Jurnalul National din 22 iulie 2004
... Si dintre toate imi aduce apa in gura reteta de pui la ceaun a matusii Floarea, matusa si pui ce ne iesisera in cale intr-o zi de vara si de sfarseala (de drum, de foame, de caldura), cand porniseram "in documentare" prin satele din stanga Siretului. Pamant sarac. Crapat de arsita. Si fantanile se retrasesera in adancuri. Oprim inaintarea bezmetica a masinii langa niste "acareturi" ca vai de capul lor. De dupa usa pe jumatate pravalita ne iese in intampinare o femeie. Nea Omul, stapanul locului (nu-i stiu numele, dar mare pomana avea sa faca sufletelor noastre), ii spune scurt cateva vorbe si ea zice doar atat: "D’apoi, ca doar ce pregateam de-ale gurii... Intrati in dos, la umbra".
PUIUL. "In dos" nu-mi suna prea bine, dar ocolim casa si incaperea din spate - prin care intram pe o usa teapana, de asta data - , e curata si racoroasa. Neinvinsa de caldura, trec in odaia din fata, unde matusa Floarea (numele ei, iata, il stiu) punea sa faca "de-ale gurii". Bucate neaose. Pui la ceaun. Asa ceva nu vazusem! In ditamai ceaunul, matusa Floarea pusese sa fiarba untura. Puiul, grijit dinainte, cu pielea rosa de la boia, statea cuminte intr-un castron de lut. Si alte mirozne veneau dinspre el: piper, cimbru, cate un gra unte de sare lucea in soare. Cand untura sfaraie, o vad ca ia puiul cel frumos gatit si-l zvarle inauntru. Fara alte vorbe. Acolo l-a fiert - sa-i fie iertate pacatele - juma' de ceas.
OSPETIE. Intre timp, dincolo, in incaperea "din dos", se intinsese masa. Servete de in. Strachini de lut. Cas dulce, ceapa si pane neagra. Si vin ros-negru. Eu "muncesc" mamaliga, cu melesteul, indemanare deprinsa de la bunica. Intre timp, e curatat usturoiul. Sare, ulei - invart la el, ca la maioneza. La urma, torn putin otet si o cana de smantana. Puiul sta tantos pe un platou - concesie facuta vaselor de lut - mandrindu-se cu haina lui cea noua, crocanta. Matusa Floarea il aduce pe sus, ca purcelul de lapte, la nunta. Eu, in urma-i, ucenic tanjind la gloria ei, aduc bulgarele de soare al mamaligii si usturoiul smantanos. In castronul de cas mai e o felie numai. Nea Omul se intoarce razand spre mine: "D'apoi, hai si tu fata, de mananca...".
In Jurnalul National din 22 iulie 2004
Razboinicii stacojii
Vara. Cu picioarele goale, cu pantalonii suflecati pana peste genunchi, cativa barbati tineri inaintau prin apa Tazlaului. Se pornise "vanatoarea de raci".
Noi, copiii, priveam - cu pasiune, curiozitate, spaima... - haituirea aceasta stranie a bestiilor cu clesti. Nu prea departe, cosul de nuiele impletite - in care racii prinsi fojgaiau, unii peste altii, cautand sa iasa dincolo de marginile lui. Sa se salveze... Ma intreb astazi de nu vor fi fost si ei cuprinsi de aceeasi spaima pe care o simtisem noi la vederea foarfecelor frematatoare.
Intoarcerea in ograda bunicilor, cu prada bogata, era prilej de povesti nastrusnice. Bunica, mama, matusile radeau, in vreme ce mainile harnice pregateau cele trebuincioase pentru prepararea mancarii... Multe se faceau atunci din raci. Chiar pe malul apei erau fripti pe carbune, "aromele" de fum si de balta dandu-le parca o savoare anume. Acasa erau facuti saramura, ori scordolea, ori salata "domneasca" de raci, cum spunea bunica. Dar cea mai simpla dintre retete era parca si cea mai gustoasa. Raci fierti.
REGULI. Ca orice bucate, si acestea au tainele lor. Regula nr. 1: racii se prind NUMAI din ape limpezi, nepoluate. Regula nr. 2: se pun la fiert NUMAI raci vii. Intre regula nr. 1 si regula nr. 2 vin alte reguli mai mici. Inainte de a fi aruncati in oala se pun in apa cu sare, unde se tin o vreme, sa se curete de "rautati"... Se rasuceste apoi solzul din mijlocul cozii si se trage de el, pentru a se scoate tubul digestiv al racilor. Se arunca in apa clocotita. Apa in care ai mai pus: vin din cel tamaios, otet, morcovi, telina, ceapa si "miroase" (dafin, piper, cimbru), sare. Regula nr. 3: se tin racii la fiert pana se fac stacojii. Unii zic o ora. Si abia cand isi imbraca haina de un rosu cardinal sunt scosi pe un platou, sa se racoreasca.
DELICIU. Pentru cei mici, batranii scoteau cu grija carnita dulce din armura stacojie. Cei mari se descurcau si singuri, rupand cu voluptate "gaturile" racilor (adicatelea cozile, dar asta era vorba bunicilor mei din Moldova) si scormonind dupa carnea lor delicioasa. Cand foamea si pofta nu dadeau prea tare ghes, era timp si de "gateli", opere de arta postmoderna, cu clesti, si "gaturi" rasucite, cu raci razboinici gata de atac, cu ceapa verde, cu marar si patrunjel tocat marunt, ori mai bine cu hasmatuchi aromind a menta. Alaturi - mujdeiul si paharul de tuica...
In Jurnalul National din 28 iulie 2004
Noi, copiii, priveam - cu pasiune, curiozitate, spaima... - haituirea aceasta stranie a bestiilor cu clesti. Nu prea departe, cosul de nuiele impletite - in care racii prinsi fojgaiau, unii peste altii, cautand sa iasa dincolo de marginile lui. Sa se salveze... Ma intreb astazi de nu vor fi fost si ei cuprinsi de aceeasi spaima pe care o simtisem noi la vederea foarfecelor frematatoare.
Intoarcerea in ograda bunicilor, cu prada bogata, era prilej de povesti nastrusnice. Bunica, mama, matusile radeau, in vreme ce mainile harnice pregateau cele trebuincioase pentru prepararea mancarii... Multe se faceau atunci din raci. Chiar pe malul apei erau fripti pe carbune, "aromele" de fum si de balta dandu-le parca o savoare anume. Acasa erau facuti saramura, ori scordolea, ori salata "domneasca" de raci, cum spunea bunica. Dar cea mai simpla dintre retete era parca si cea mai gustoasa. Raci fierti.
REGULI. Ca orice bucate, si acestea au tainele lor. Regula nr. 1: racii se prind NUMAI din ape limpezi, nepoluate. Regula nr. 2: se pun la fiert NUMAI raci vii. Intre regula nr. 1 si regula nr. 2 vin alte reguli mai mici. Inainte de a fi aruncati in oala se pun in apa cu sare, unde se tin o vreme, sa se curete de "rautati"... Se rasuceste apoi solzul din mijlocul cozii si se trage de el, pentru a se scoate tubul digestiv al racilor. Se arunca in apa clocotita. Apa in care ai mai pus: vin din cel tamaios, otet, morcovi, telina, ceapa si "miroase" (dafin, piper, cimbru), sare. Regula nr. 3: se tin racii la fiert pana se fac stacojii. Unii zic o ora. Si abia cand isi imbraca haina de un rosu cardinal sunt scosi pe un platou, sa se racoreasca.
DELICIU. Pentru cei mici, batranii scoteau cu grija carnita dulce din armura stacojie. Cei mari se descurcau si singuri, rupand cu voluptate "gaturile" racilor (adicatelea cozile, dar asta era vorba bunicilor mei din Moldova) si scormonind dupa carnea lor delicioasa. Cand foamea si pofta nu dadeau prea tare ghes, era timp si de "gateli", opere de arta postmoderna, cu clesti, si "gaturi" rasucite, cu raci razboinici gata de atac, cu ceapa verde, cu marar si patrunjel tocat marunt, ori mai bine cu hasmatuchi aromind a menta. Alaturi - mujdeiul si paharul de tuica...
In Jurnalul National din 28 iulie 2004
Legume bogate
Un sat aproape de Dunare. Trec uneori pe acolo, cand ma pridideste dorul de Ostrov si de Pacuiul lui Soare. Intamplarea face sa poposim intr-o zi de vara intr-una dintre curtile adapostite sub un nuc urias, chiar inainte de a intra in postul Sfintei Marii.
Cum de maine incolo nu mai e voie la "bucate dulci" (cu carne, adicatelea), astazi gospodina s-a intrecut pe sine gatind mancare de soi, gradinareasca, dar dintre cele care cer multa pricopseala. Legume "bogate". Nici nu le stiam de nume, mai ’nainte. Bogate, bogate, dar de ce si cum? Cand aveam sa vad ditamai cratita adusa si pusa la loc de cinste, in mijlocul mesei, aveam sa-nteleg. De sarmalute si ardei umpluti veti fi auzit cu totii. Dar ce mi-a fost dat sa vad si sa gust la masa aceea de sub nuc n-o sa am cum uita vreodata. Asa de bogat era felul asta de bucate, incat nu aveai cum sa incerci sa mananci pe saturate din toate - doar sa gusti, sa nu zici ca n-ai incercat si asta!
PREPARARE. Umplutura e cea stiuta: carne tocata, de porc si de vita, in cantitati egale; apoi orez, ceapa, rosii - si bulion, sa-i dea mai multa culoare - , smantana, cimbru, patrunjel si marar, piper si sare, dar si o lingurita de zahar. Minunea cea mare sunt legumele, ca nu stiu sa fi fost vreuna de crestea in gradina matusii Ileana si sa nu fi participat in ziua aceea la marele festin. Ia, stati, sa le numaram. Pe degete. Doi ardei - unul ros, altul verde - , grijiti dupa cum se stie. Doi gogosari burtosi. O telina rotofeie, scobita bine. Doi cartofi, asijderea. Trei cepe mari, cat pumnul. Si-o varza mica, tot cat pumnul, la o adica, din care miezul s-a scos cu grija, printr-o taietura in crestetul ei. Un dovlecel (dovlegel, cum zice tanti Ileana), taiat in doua, de se facura... doi. Doua gulii, si ele curatate de buna parte din miez. Trei rosii mari. Si praz, dar numai partea alba, cate bucati o fi nevoie, sa le strecori printre ceilalti... convivi din cratita matusii.
ASEZARE. Cum zic, toate sunt curatate, umplute cat se poate cu tocatura, acoperite cu felii subtiri de cartof, ori mai bine de telina, sa se impregneze straniu de aromele ei. Pe fundul cratitei, peste cateva linguri de ulei, asezase bucati mari de gogosari, sa fie perversitatea mai mare. Deasupra, mult sos: bulion, apa, putin vin, zahar, cimbru, piper, sare si o frunza de dafin, rupta in doua ori trei. Zeama cat sa se ascunda legumele toate-n lichid. Dupa care cratita fusese data la cuptor, cu focul nu prea tare, sa se patrunda bine de caldura si numai pana ce scazuse si sosul cel dulce-acrisor, cat se cuvine.
In Jurnalul National din 31 iulie 2004
Cum de maine incolo nu mai e voie la "bucate dulci" (cu carne, adicatelea), astazi gospodina s-a intrecut pe sine gatind mancare de soi, gradinareasca, dar dintre cele care cer multa pricopseala. Legume "bogate". Nici nu le stiam de nume, mai ’nainte. Bogate, bogate, dar de ce si cum? Cand aveam sa vad ditamai cratita adusa si pusa la loc de cinste, in mijlocul mesei, aveam sa-nteleg. De sarmalute si ardei umpluti veti fi auzit cu totii. Dar ce mi-a fost dat sa vad si sa gust la masa aceea de sub nuc n-o sa am cum uita vreodata. Asa de bogat era felul asta de bucate, incat nu aveai cum sa incerci sa mananci pe saturate din toate - doar sa gusti, sa nu zici ca n-ai incercat si asta!
PREPARARE. Umplutura e cea stiuta: carne tocata, de porc si de vita, in cantitati egale; apoi orez, ceapa, rosii - si bulion, sa-i dea mai multa culoare - , smantana, cimbru, patrunjel si marar, piper si sare, dar si o lingurita de zahar. Minunea cea mare sunt legumele, ca nu stiu sa fi fost vreuna de crestea in gradina matusii Ileana si sa nu fi participat in ziua aceea la marele festin. Ia, stati, sa le numaram. Pe degete. Doi ardei - unul ros, altul verde - , grijiti dupa cum se stie. Doi gogosari burtosi. O telina rotofeie, scobita bine. Doi cartofi, asijderea. Trei cepe mari, cat pumnul. Si-o varza mica, tot cat pumnul, la o adica, din care miezul s-a scos cu grija, printr-o taietura in crestetul ei. Un dovlecel (dovlegel, cum zice tanti Ileana), taiat in doua, de se facura... doi. Doua gulii, si ele curatate de buna parte din miez. Trei rosii mari. Si praz, dar numai partea alba, cate bucati o fi nevoie, sa le strecori printre ceilalti... convivi din cratita matusii.
ASEZARE. Cum zic, toate sunt curatate, umplute cat se poate cu tocatura, acoperite cu felii subtiri de cartof, ori mai bine de telina, sa se impregneze straniu de aromele ei. Pe fundul cratitei, peste cateva linguri de ulei, asezase bucati mari de gogosari, sa fie perversitatea mai mare. Deasupra, mult sos: bulion, apa, putin vin, zahar, cimbru, piper, sare si o frunza de dafin, rupta in doua ori trei. Zeama cat sa se ascunda legumele toate-n lichid. Dupa care cratita fusese data la cuptor, cu focul nu prea tare, sa se patrunda bine de caldura si numai pana ce scazuse si sosul cel dulce-acrisor, cat se cuvine.
In Jurnalul National din 31 iulie 2004
Meniu pentru sportivi
"Crosul pensiunilor", organizat la Sărata-Monteoru sâmbătă, 11 octombrie, de Asociaţia Judeţeană de Atletism Buzău şi ANTREC România şi girat de marea campioană a atletismului românesc, Gabriela Szabo, a adus în discuţie şi hrana sănătoasă, necesară sportivilor în cantonamente.
"Crosul pensiunilor", organizat la Sărata-Monteoru sâmbătă, 11 octombrie, de Asociaţia Judeţeană de Atletism Buzău şi ANTREC România şi girat de marea campioană a atletismului românesc, Gabriela Szabo, a adus în discuţie şi hrana sănătoasă, necesară sportivilor în cantonamente.
Aflată la 186 m altitudine, staţiunea beneficiază de un climat sedativ de cruţare, cu aer puternic ionizat negativ, ajutând la o rapidă refacere a organismului. În plus, apa sărată de pe Dealul Murătoarea are un conţinut ridicat de mineralizare, fiind utilizată în cura externă. Ce legătură există între un eveniment sportiv şi gastronomie? "Toţi aceşti factori pot deveni decisivi în realizarea pregătirii sportivilor, a cantonamentelor sau a competiţiilor sportive. Pensiunile din staţiune pot susţine diverse evenimente, unde, alături de promovarea mişcării în aer liber, hrana sănătoasă joacă un rol important", ne-a declarat Cristina Partal, preşedinte ANTREC România. Şi, pentru a proba cele zise, ne-a oferit reţeta câtorva preparate sănătoase, care pot fi incluse în meniul sportivilor, în perioada cantonamentului. Iată reţeta pentru "Mâncarea de mânzat": "Ai nevoie de un kg de carne de mânzat – care este mai uşoară decât cea de vită –, 6 morcovi, o ţelină mare, o lămâie, 10 măsline negre, 10 cepe arpagic sau trei cepe mari (de Buzău), o foaie de dafin, bulion, piper boabe, sare (după gust). Se fierbe carnea de mânzat, după care se adaugă morcovul şi ţelina tăiate bastonaşe. Se taie lămâia şi ceapa rondele, se adaugă bulionul, măsline şi foaia de dafin, piperul şi sarea şi se lasă să fiarbă la foc mic (se poate introduce şi la cuptor). Mâncarea se serveşte, caldă cu garnitură de orez sau simplă, atunci când e servită "rece".
Murături sănătoase
Ai nevoie de gogonele, ardei cornu caprei, castraveţi, gutui, struguri, morcovi, pere, mere, ceapă, conopidă. Se spală toate, se aşază în borcane, cu boabe de muştar, frunze de vişin, hrean şi ardei iute. Peste toate acestea se toarnă apă sărată natural, adusă de gospodine din izvoarele de pe Dealul Murătoarea. Această apă sărată nu se fierbe. Eventual, se mai poate dilua, în funcţie de gustul fiecăruia, concentraţia de sare fiind mare.
In Jurnalul National din 14 octombrie 2008
Sărbătoare cu tocană naţională
De 1 decembrie, unii români au preferat "tocana naţională", un preparat pentru care reţeta tradiţională a fost îmbogăţită cu puţin… suflet de român.
Meniu românesc
Tocana este, după cum ştiţi, un amestec de carne cu legume, bine fierte şi potrivit condimentate. Multe ţări au un meniu special pentru ziua naţională. Unele pun pe masă un curcan, altele – o simplă tartă cu prune. De 1 decembrie, unii români au preferat "tocanei politice" un alt fel de tocană. Mai uşor de făcut şi mai uşor de digerat. Vorbim despre "tocana naţională", propusă de ANTREC România şi de Consiliul Judeţean Buzău: "Căsuţa cu pridvor", Sărbătoarea Pensiunilor Buzoiene, desfăşurată la Sărata-Monteoru. Reţeta, aşa cum au prezentat-o gazdele, are următoarele ingrediente: carne de porc "naţional", ceapă de Buzău, ardei, morcovi, cartofi, roşii (i-au pus alături ţuică "mortală" de Chiojdu). Recomandare: "se găteşte cu suflet de român". Foarte simplă şi suficient de multă cât să ajungă pentru toţi invitaţii la Pensiunea "Casa cu Tei", locul de desfăşurare a evenimentului.
"Casa cu Tei" a făcut, pentru al treilea an, oficiile de gazdă şi a propus invitaţilor mai multe meniuri zonale, dintre care n-au lipsit platoul "ca pe Valea Buzăului", (cu babic bine condimentat, cârnaţi de Pleşcoi, telemea de oi păscute pe pajişti cu sărături, slăninuţă, ceapă roşie şi dulce, de apă, zisă şi "de Buzău", zacuscă de casă cu legume din grădină), tigaia picantă buzoiană (porc, pui, cârnăciori, ciu-perci, usturoi, boia de ardei, mămăligă), puriceii boiereşti (brânză, untură, jumări, cârnaţi, mămăligă), papanaşii de casă.
REUŞITĂ GASTRONOMICĂ
"Tocana naţională" de la Sărata-Monteoru (localitate aflată la doar câteva zeci de km depărtare de Vulcanii Noroioşi, Mănăstirea Ciolanu şi Tabăra de Sculptură de la Măgura Buzăului) a strâns în jurul mesei cam toţi managerii pensiunilor din judeţ, unii dintre ei fiind recompensaţi pentru hărnicia dovedită în cursul anului, alţii, nou-intraţi în ANTREC, primind încurajarea de a continua. Una peste alta, totul a fost bine şi frumos, "la căsuţa cu pridvor/ cu zorele prinse-n sfoară", cum cântă un fiu al locului, Benone Sinulescu, iar, noi, îndestulaţi cu "tocană naţională", am meditat, încă o dată (şi pentru a câta oară?) că fericirea trece prin stomac….
Tocană de porc
Ingrediente: 500 g carne de porc, două cepe mai mari, 6 cartofi, 3 roşii, doi morcovi, o legătură de pătrunjel, cimbru uscat, piper, sare, ulei, două linguri cu bulion.
Preparare: Carnea de porc se taie cuburi şi se prăjeşte într-o tigaie cu ulei. Se adaugă ceapa tocată şi când a început să se aurească se stinge cu vin şi apă caldă. Se adaugă cartofii tăiaţi în sferturi, morcovii tăiaţi felii, roşiile fără coajă, tocate mărunt, sarea, piperul şi cimbrul. Se acoperă tigaia cu un capac şi se lasă pe foc până când atât legumele, cât şi carnea sunt bine făcute. Se adaugă bulionul diluat cu puţină apă şi se presară pătrunjel verde tocat, din abundenţă. Se mai ţine câteva minute pe foc, apoi se serveşte cu mămăliguţă şi murături de sezon.
"Am hotărât Sărbătoarea pensiunilor buzoiene de Ziua Naţională, pentru că patriotismul local şi cel naţional merg mână în mână"
Poliana Partal, preşedinte ANTREC Buzău
In Jurnalul National din 2 decembrie 2008
Suveniruri culinare şi crame-pensiuni
În perioada vacanţei de iarnă, turiştii veniţi în Europa au cheltuit zeci de miliarde de euro pentru a cumpăra suveniruri de o factură cu totul aparte. Este vorba despre produse culinare, specifice ţării, regiunii sau chiar localităţii pe care turiştii au vizitat-o, în săptămânile în care au petrecut Crăciunul sau Anul Nou.
CLASAMENTE ITALIENE
Un sondaj realizat de siteul www.coldiretti.it la începutul anului 2009 subliniază faptul că 63 % dintre turiştii străini consideră că produsele culinare sunt una dintre mărcile recognoscibile ale Italiei, în vreme ce doar 24% pun cultura şi artele pe primul loc, 8% consideră moda în top, iar tehnologia şi sportul au fiecare câte două procente în acest clasament al… suvenirurilor "made in Italy". Diferite sortimente de "formaggio" sau "prosciutto", dar şi… fasole specifică pentru Toscana ori limoncello de Sardinia se numără printre cele 4.396 de produse alimentare tipice cumpărate de turişti pentru a le reaminti emoţiile plăcute pe care le-au trăit în Italia. Cât despre vinuri, nu mai puţin de 477 de sortimente au fost achiziţionate de turişti, ca suveniruri. Un alt clasament relevă faptul că, pe naţionalităţi, scandinavii şi americanii se numără printre turiştii cei mai interesaţi de gastronomia specifică Italiei, în vreme ce est-europenii (între ei aflându-se şi conaţionalii noştri) şi chinezii preferă să cheltuiască banii mai mult pe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
În condiţiile în care se întrevede deja o schimbare de optică a agenţilor de turism din Europa, care încearcă să vină cu programe noi pentru a atrage turiştii (pe o piaţă ce riscă să scadă, în contextul crizei mondiale), turismul enogastronomic a marcat deja, în Italia (ca şi în alte state occidentale) un punct important, în această minivacanţă de iarnă. Tendinţa a putut fi observată încă din ultimii 10 ani în mai multe ţări europene (şi nu numai), unde au început să se înmulţească festivalurile gastronomice, în vreme ce multe localităţi îşi arogă, temporar, titlul de "cetate a gustului".
ÎN ROMÂNIA
Ţările est-europene, printre care se numără şi România, încep, încet-încet, să fie atinse şi ele de acest suflu nou, în ceea ce priveşte pachetele turistice pentru străini. Mai mult decât atât, festivalurile enogastronomice, realizate uneori de mici comunităţi locale ori de breaslă, încep să adune, temporar, un grup mare de turişti (români şi străini) care ridică, în zonă, vânzările unităţilor din domeniile ospitalităţii şi restauraţiei. Chiar dacă, în România, nu putem încă vorbi despre un turism enogastronomic veritabil, agroturismul, ca şi turismul ecologic, au câştigat teren în ultimul deceniu, iar în rândul proprietarilor şi managerilor de pensiuni începe să se vadă deja schimbarea de mentalitate. Din păcate, aceste oferte reprezintă foarte puţin, procentual, în oferta turistică românească internă sau destinată turiştilor străini care vin în România. Pentru aceştia din urmă, provocările culinare se limitează, încă, la câteva feluri de mâncare general valabile – sarmale, bulz, tochitură, papanaşi –, în lipsa exploatării eficiente a produselor culinare tipice fiecărei zone.
CRAME-PENSIUNI
O dimensiune nouă pentru anul 2009, în ce priveşte dezvoltarea turismului enogastronomic, în România, este dată de posibilitatea de a accesa fonduri europene sau ale Ministerului Agriculturii. Cristina Partal, preşedintele ANTREC România, ne semnalează: "În România a crescut numărul cramelor particulare, care pot fi incluse pe un «drum al vinului». De asemenea, pentru ca tinerii care au moştenit o vie, au crescut şansele să le dezvolte, orientându-se în acelaşi timp şi către domeniul turistic, prin accesarea fondurilor nerambursabile. Se creează astfel oportunitatea de a înfiinţa tot mai multe crame-pensiuni, unde să existe atât activitate de producţie viti-vinicolă, cât şi activitate de turism. Acest aspect începe deja să se observe la nivel local. În zona Buzăului, de exmplu, la Dealul Mare, sunt multe crame particulare mici, care încep să îşi facă o strategie de dezvoltare după modelul celor din regiunile viti-vinicole ale Franţei, diversificându-şi activitatea şi folosind la maximum potenţialul turistic al regiunii. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin Măsura 3.1.2 ajută fermierii, iar prin Măsura 3.1.3 încurajează dezvoltarea pensiunilor agro-turistice. Este pentru prima dată când se dau bani pentru dezvoltarea de astfel de afaceri. Însă, pentru aceasta, cel care accesează fondurile nu este suficient să aibă o pensiune, ci trebuie să fie producător de ceva: de vin, de brânzeturi, de produse tradiţionale din carne etc."
In Jurnalul National din 8 ianuarie 2009
CLASAMENTE ITALIENE
Un sondaj realizat de siteul www.coldiretti.it la începutul anului 2009 subliniază faptul că 63 % dintre turiştii străini consideră că produsele culinare sunt una dintre mărcile recognoscibile ale Italiei, în vreme ce doar 24% pun cultura şi artele pe primul loc, 8% consideră moda în top, iar tehnologia şi sportul au fiecare câte două procente în acest clasament al… suvenirurilor "made in Italy". Diferite sortimente de "formaggio" sau "prosciutto", dar şi… fasole specifică pentru Toscana ori limoncello de Sardinia se numără printre cele 4.396 de produse alimentare tipice cumpărate de turişti pentru a le reaminti emoţiile plăcute pe care le-au trăit în Italia. Cât despre vinuri, nu mai puţin de 477 de sortimente au fost achiziţionate de turişti, ca suveniruri. Un alt clasament relevă faptul că, pe naţionalităţi, scandinavii şi americanii se numără printre turiştii cei mai interesaţi de gastronomia specifică Italiei, în vreme ce est-europenii (între ei aflându-se şi conaţionalii noştri) şi chinezii preferă să cheltuiască banii mai mult pe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
În condiţiile în care se întrevede deja o schimbare de optică a agenţilor de turism din Europa, care încearcă să vină cu programe noi pentru a atrage turiştii (pe o piaţă ce riscă să scadă, în contextul crizei mondiale), turismul enogastronomic a marcat deja, în Italia (ca şi în alte state occidentale) un punct important, în această minivacanţă de iarnă. Tendinţa a putut fi observată încă din ultimii 10 ani în mai multe ţări europene (şi nu numai), unde au început să se înmulţească festivalurile gastronomice, în vreme ce multe localităţi îşi arogă, temporar, titlul de "cetate a gustului".
ÎN ROMÂNIA
Ţările est-europene, printre care se numără şi România, încep, încet-încet, să fie atinse şi ele de acest suflu nou, în ceea ce priveşte pachetele turistice pentru străini. Mai mult decât atât, festivalurile enogastronomice, realizate uneori de mici comunităţi locale ori de breaslă, încep să adune, temporar, un grup mare de turişti (români şi străini) care ridică, în zonă, vânzările unităţilor din domeniile ospitalităţii şi restauraţiei. Chiar dacă, în România, nu putem încă vorbi despre un turism enogastronomic veritabil, agroturismul, ca şi turismul ecologic, au câştigat teren în ultimul deceniu, iar în rândul proprietarilor şi managerilor de pensiuni începe să se vadă deja schimbarea de mentalitate. Din păcate, aceste oferte reprezintă foarte puţin, procentual, în oferta turistică românească internă sau destinată turiştilor străini care vin în România. Pentru aceştia din urmă, provocările culinare se limitează, încă, la câteva feluri de mâncare general valabile – sarmale, bulz, tochitură, papanaşi –, în lipsa exploatării eficiente a produselor culinare tipice fiecărei zone.
CRAME-PENSIUNI
O dimensiune nouă pentru anul 2009, în ce priveşte dezvoltarea turismului enogastronomic, în România, este dată de posibilitatea de a accesa fonduri europene sau ale Ministerului Agriculturii. Cristina Partal, preşedintele ANTREC România, ne semnalează: "În România a crescut numărul cramelor particulare, care pot fi incluse pe un «drum al vinului». De asemenea, pentru ca tinerii care au moştenit o vie, au crescut şansele să le dezvolte, orientându-se în acelaşi timp şi către domeniul turistic, prin accesarea fondurilor nerambursabile. Se creează astfel oportunitatea de a înfiinţa tot mai multe crame-pensiuni, unde să existe atât activitate de producţie viti-vinicolă, cât şi activitate de turism. Acest aspect începe deja să se observe la nivel local. În zona Buzăului, de exmplu, la Dealul Mare, sunt multe crame particulare mici, care încep să îşi facă o strategie de dezvoltare după modelul celor din regiunile viti-vinicole ale Franţei, diversificându-şi activitatea şi folosind la maximum potenţialul turistic al regiunii. Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin Măsura 3.1.2 ajută fermierii, iar prin Măsura 3.1.3 încurajează dezvoltarea pensiunilor agro-turistice. Este pentru prima dată când se dau bani pentru dezvoltarea de astfel de afaceri. Însă, pentru aceasta, cel care accesează fondurile nu este suficient să aibă o pensiune, ci trebuie să fie producător de ceva: de vin, de brânzeturi, de produse tradiţionale din carne etc."
In Jurnalul National din 8 ianuarie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)